Plante aromatice taiate proaspat (verzi)
Plante aromatice in ghiveci
Plante aromatice uscate

Cultura busuiocului in ferma noastră

Busuiocul este folosit in bucătărie si în cosmetice/farmaceutice în 3 moduri: proaspăt, uscat şi sub formă de uleiuri esenţiale. Proaspăt folosim frunzele direct în mâncare: la paste, pizza, sosuri, pesto, etc. Uscat se foloseşte în mâncare atunci când nu putem gasi frunzele proaspete sau in preparate specifice care necesită condimentarea cu busuioc uscat. A treia variantă, cea de ulei esenţial, este mai rar întalnită în rândurile consumatorilor casnici. Cel mai des această variantă este folosită în industria farmaceutică si în industria parfumurilor.

După ce am văzut la ce îl putem folosi, să vedem cum il putem cultiva în gradină, în câmp sau chiar în casă. Aceste informaţii sunt bazate atăt pe tehnologiile teoretice cât şi pe experienţa noastră, fiind fermieri de mai bine de 14 ani.

Pregătirea solului

Busuiocul are nevoie de un sol fertil, care să nu retină apa, pH ideal 6,4 şi poziţionarea parcelei la soare. Fiind o plantă din zona mediteraneană, îi place căldura, este o plantă de zi lungă. Cultura se va aşeza deci pe un sol bine drenat, cu expunere îndelungată la soare.

Pregatirea patului germinativ trebuie sa fie foarte bună, pentru a asigura o bună germinaţie. Ideale sunt lucrările cu freza pe suprafeţele mai mari sau cu motocultorul/motosăpătoarea in grădini cu suprafeţe mici. Pămantul trebuie să nu mai aibă bulgări, să fie făinos.

Lucrările pe care noi le facem sunt aratură de toamnă, discuit şi freză. Apoi lăsăm solul câteva zile să se aşeze şi trecem la semănat.

Fertilizarea

Busuiocul necesită o fertilizare medie. Prea multe ingrăşăminte duc la dezvoltarea prea rapidă a plantelor şi acestea pierd din calităţi (aromă, textură, conţinut de ulei). Fertilizăm cu 100 Kg NPK şi 50 Kg NH4 la hectar pentru solurile noastre, însă fiecare trebuie să fertilizeze în funcţie de solul pe care plantează.

Semănatul

În funcţie de locul unde urmează să fie cultivată planta, semănatul se face mai timpuriu sau mai târziu. Temperatura optimă de germinare este de 20 de grade Celsius. In zona noastră aceasta corespunde sfarşitului de aprilie. Plantarea in spaţii protejate (solarii sau sere) se face mai devreme, când se atinge temperatura specificată mai sus. Busuiocul este foarte uşor afectat de ger, aşa ca asiguraţi-vă că după semănat nu o să mai vină ingheţul.

Distanţele intre plante si rânduri sunt stabilite in funcţie de destinaţia recoltei şi utilajele cu care vom lucra: pentru consum în stare proaspătă calitatea frunzelor trebuie să fie ridicată, de aceea se recomandă o spaţiere mai mare: 30 cm între fire si 60-100 cm între rânduri. Pentru recoltare în vederea uscării densitatea plantelor creşte si putem ajunge la 15 cm între fire si 50 cm între rânduri. La fel pentru uleiuri esenţiale. Numărul de plante la hectar variază între 60.000 şi 90.000.

Seminţele se planteaza cu o semănătoare de precizie fie manuală, fie tractată. Semănătoarea manuală poate fi folosită în spaţii mici (grădini), pe când cea tractată este recomandată pentru cultura în câmp. Seminţele se ingroapă 3-6 mm în adâncime. Au nevoie de o umiditate ridicată pentru a germina. Umiditatea trebuie să fie menţinută pe tot parcursul cresterii, până când planta devine puternică (15-20 cm). Chiar şi atunci busuiocul are nevoie de multă apă (circa 700 mm/an), însă nu mai este chiar aşa de sensibil la lipsa apei.

Irigatul

Necesarul de apă al busuiocului este de 700 l/mp pe an. În ţara noastră precipitaţiile medii anuale sunt de 450 l/mp, deci sunt necesare irigaţii pentru a suplimenta lipsa precipitaţiilor.

Recomandăm irigarea prin picurare pentru a evita bolile foliare. Aspersia creşte probabilitatea apariţiei de boli care afecteaza frunzele. Mai ales în cazul în care dorim să valorificăm în stare proaspătă busuiocul, trebuie evitată această metodă de irigare.

Prăşitul si conbaterea buruienilor

Pe suprafeţe mici, buruienile şi săpatul se pot face manual. În grădina, săpatul se face manual printre rânduri si între plante. Mecanic, se folosesc cultivatoare tractate mecanic.

Câteva metode pentru îndepărtarea buruienilor sunt cele mecanice: arătura adâncă de toamnă şi prăşitul, cele chimice: erbicide selective aplicate în cultură sau erbicide totale aplicate în vara sau toamna anterioară înainte de aratură, cele preventive: rotaţia culturilor, densităţi mari de plante care umbresc buruienile.

Recoltatul

Pentru masă verde, în vederea uscării, busuiocul se poate recolta mecanizat, folosind o cositoare. Plantele se taie la o înalţime de 10-15 cm deasupra solului, astfel încât să se poată regenera şi să putem avea o a doua recoltare sau chiar mai multe.

Pentru consum în stare proaspătă, plantele se culeg manual, la circa 1 cm sub un nod. Se spală uşor şi se ambalează în plastic sau se fac mănunchiuri şi se transportă în coşuri. Aspectul contează într-o mare măsură când se urmăreşte valorificarea în stare proaspătă, astfel încât aveţi mare grijă la manipulare.

Pentru a prelungi durata de păstrare in condiţii bune a frunzelor, busuiocul se păstrează la o temperatura de 8-10 grade Celsius.

În încheiere

Materialul a fost scris de echipa FermaDinPoiana.ro fiind bazat atăt pe informaţii teoretice cât si pe practică. Puteţi prelua nemodificat articolul atât timp cât plasaţi un link către www.FermaDinPoiana.ro/articole/cultivarea-busuiocului

Nu uita sa adaugi comentariile tale. In felul acesta ne vei ajuta sa inbunatatim articolul. Ajutorul tau este binevenit pentru comunitate!

Busuioc

soiul
italienesc, lămaios şi tailandez
disponibil
1 000 Kg
incepand cu
aprilie
pret
negociabil
posibilitate transport
contra cost

Comanda cartofi

Poti comanda produsele telefonic sau prin email folosind informatiile de mai jos:

Telefoane
+4073 456 6050 (vodafone)
+4074 304 8098 (orange)

Email: andrei@FermaDinPoiana.ro

Atentie! Comanda este finalizata numai dupa confirmarea telefonica!


Posibilitate Transport

Pentru comenzile ferme putem face contra cost distribuţia direct la dumneavoastră. Capacitatea este de maximum 3,5 tone per transport, iar preţul este de 1,30 lei/km (doar dus). Distanţa se măsoara de la poarta fermei (Poiana Mare, Dolj)

Putem de asemenea livra prin curier rapid.

Ridicarea de la poarta fermei

Produsele dumneavoastra pot fi ridicate direct de la poarta fermei in urma unei comenzi prealabile cu cel putin o zi inainte. In acest caz dumneavoastra trebuie sa asigurati transportul.

Contact rapid si comenzi

Ne puteti contacta sau ne puteti trimite comenzi la telefoanele / emailul de mai jos:

+4073 456 6050 (vodafone)
+4074 304 8098 (orange)
andrei@FermaDinPoiana.ro